Miscarea Face Bine - Mamaia - 2015 - POSTER
Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia

Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia 7


„Sportul este cultivarea consecventă şi voluntară a efortului fizic intensiv.” – Pierre de Coubertin

Multă lume nu prea mai face sport sau mișcare în general. Se pare că și „pofta” de mișcare este în funcție de personalitate.

De curiozitate mi-am făcut testul psihologic de aici pentru a vedea ce tip de personalitate am. 🙂 Tipul de profil a ieșit ESFP adică extravertit-senzorial-afectiv-perceptiv. Destul de interesant… dar nu prea exact. Pentru că mi-am făcut un alt test (de aici) iar profilul rezultat a fost: introvertit – intuitiv – afectiv – perceptiv.

rezultate-test-psihologic

Testul pe care l-am completat evaluează personalitatea în funcție de 4 dimensiuni: Introvertit – Extravertit, Intuitiv – Senzorial, Afectiv – Reflexiv, Perceptiv – Judicativ. Un scor mai mare decât 5 vă situează în termenul din dreapta al dimensiunii și un scor mai mic decât 5 vă situează în termenul din stânga.rezultate-test-psihologic2

Descrierea tipului meu de personalitate ar fi: Sunt persoane dotate cu o mare sensibilitate, care obișnuiesc să se implice total în câte o sarcină care îi interesează. Nu sunt bine organizați și se află adesea în criză de timp, au obiceiul să întârzie. Ideile lor nu sunt foarte bine articulate la realitate, nu dispun de simț practic. Deoarece au imaginație şi le place să asimileze informații, le este potrivită munca de cercetare; de asemenea sunt interesați de domeniul uman, fiind buni consilieri sau psihologi. Dispun de simț muzical și artistic. Reprezintă cam 1-2% din populație.

Cam exactă descrierea de mai sus în ceea ce mă privește. 😛 Cum vă influențează tipul de personalitate viața și cariera puteți citi aici.

Este știut deja faptul că mișcarea are un efect terapeutic, îți antrenează atât mintea, cât și corpul, reușind să fie puntea către un mod de viață echilibrat. 

Miscarea face bine! Să vedem ce tip de mișcare mi s-ar potrivi.

Oricum mie îmi plac mai mult activitățile în aer liber: plimbări, jogging, bicicletă, etc. Totodată îmi place și tenisul deși n-am practicat niciodată. Poate ar fi cazul să încerc.

„Se ştie de mult timp că exerciţiile fizice sunt benefice nu doar pentru corp, ci şi pentru psihicul fiecărei persoane. Rezultatele studiului arată că, indiferent de ce tip de persoană suntem, există exerciții fizice potrivite pentru fiecare”, a declarat doctor David Lewis, neuropsiholog şi fondator al Mindlab (citat de CNN).

Ca „berbec” datorită faptului că sunt o fire mai dinamică și lupt cu toate forțele pentru a obține ceea ce îmi doresc, sporturile recomandate pentru mine ar fi handbalul, baschetul și voleiul. Fiind toate trei, sporturi în echipă, acestea pun în evidență abilitățile de lider. Hm… De asemenea, celor care le place să parcurgă distanțe mari pe jos sunt persoane mai singuratice, care însă empatizează cu cei din jur. Se implică în acțiuni caritabile, dar preferă să rămână în anonimat, deoarece nu le place sa atragă atenția. Cam adevărat….

Și la pescuit am parte de destulă mișcare însă plimbarea de dimineață și de seară cu cățelușa mea Olla este mișcarea pe care o fac cel mai des. Specialiștii de la Texas A&M University College of Veterinary Medicine & Biomedical Sciences au constatat că nu doar oamenii au nevoie de mișcare fizică constantă, ci și ..… câinii. E foarte clar că atât câinii, cât și oamenii au nevoie de mișcare pentru o viață sănătoasă și activă. Specialiștii recomandă să îmbinăm antrenamentul, alegând modalități diferite și distractive de a face sport împreună cu câinele nostru.

Un alt studiu arată că plimbările pe jos, cu durate de 20 de minute, de trei ori pe săptămână, reduc considerabil riscul de declanșare a maladiei Alzheimer, după cum au anunțat oamenii de știință de la Universitatea Cambridge. „Oamenii își caută mereu scuze ca să nu facă sport, dar acum au opțiunea de a investi în sănătatea lor viitoare prin alergat sau prin mers”, a declarat doctorul Paul Williams de la Lawrence Berkeley National Laboratory din California.

Cele mai importante beneficii ale unei plimbări ar fi: îmbunătățește sănătatea inimii, este o formă de aerobic sau fitness, reduce tensiunea arterială, îmbunătățește densitatea oaselor, reduce riscul apariției diabetului, împiedică apariția depresiei, îmbunătățește somnul, reduce colesterolul și îmbunătățește sistemul imunitar.

Și pentru că am vorbit despre mișcare trebuie să vă spun că cea mai mare oră de sport ajunge la mare, mai exact la Mamaia.

Evenimentul celor de la Dolce Sport a avut loc la București, apoi la munte (la Brașov) și acum ajunge și la mare!

Cea mai mare oră de sport din Mamaia este planificată să înceapă de dimineața, la ora 9.00, în Piațeta Perla. Așadar, vă invit să mergeți și voi pe 1 august să faceți mișcare îndrumați de unii dintre cei mai buni instructori de fitness din România și nu numai. Mai multe detalii puteți afla pe pagina de Facebook Miscarea face bine.

Veți putea alege între:

  • Kangoo Jumps
  • Zumba
  • Steel Programs
  • Rebound AAS
  • Functional Training
  • Khai Bo
  • Aerobik
  • Fotbal
  • Biciclete stationare
  • Zona Boot Camp

Miscarea Face Bine - Mamaia - 2015

Dacă aș fi putut ajunge la Mamaia mi-ar fi plăcut să încerc Kangoo Jumps.

11751947_934657293261554_7071651213272141196_n
Nu aveți de făcut decât să vă pregătiți cea mai comodă încălțăminte și să vă echipați pentru cea mai super oră de sport pentru că o să aveți de unde alege, când vine vorba de diversitatea claselor de sport! Intrarea este liberă!

A mai rămas deci puțin și începe mișcarea la Cea mai mare oră de sport. Programul detaliat îl găsiți aici. Vă puteți anunța participarea la eveniment pe Facebook aici.

Din program:

  • 9.00-9.30 Latino Zumba cu Bianca Rumega, Pure Health & Fitness
  • 9.30-10.00 Total Body Conditioning cu Adriana Moiseiu, Pure Health & Fitness Maritimo
  • 10.30-11.00 Functional Training cu Cristina Androne si Ana Maria Guther (Fitness Scandinavia)
  • 11.00-11.30 Combat Jump cu Dana Boros
  • 11.30-12.30 Steel Tonic cu Fernando Gorini
  • 12.30-13.00 Zumba cu echipa Pure Health & Fitness, Constanta
  • 13.30-14.00 Aerobik cu Adriano
  • 14.00-15.00 Skandenberg Vendetta
  • 15.00-16.00 Boot Camp cu echipa Boot Camp Romania: challenge, concursuri, inițiere, antrenamente
  • 17.00-18.00 Super Jump cu Dana Boros
  • 19.00-20.00 Kangoo Jumps cu Kinga Sebestyen
  • 20.00-20.30 Dance cu Gabriel Ghita
  • 20.30-21.30 Zumba cu Starlin „La Pantera” Belen, Zsuzsanna Leasu, Bianca Anton

Pe tot parcursul zilei o să vă puteți antrena în zona de cycling (biciclete staționare). Miscarea face bine!

Miscarea-face-binemiscarea-bine

 


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 gânduri despre “Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia

    • Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia Raul

      Da, da și pescuitul e un sport. 😛 Avem pescuitul…sportiv. Prinzi peștele, îl pupi, îl pozezi și ii dai drumul. 🙂 Însă prin Hunedoara avem o singură baltă amenajată pentru acest sport. Dar dacă mergi la pescuit pe Mureș sau pe jos la balta de la Teliuc într-o plimbare…să vezi ce sport faci. 😛 Mai ales dacă dai la plută și prinzi.

      Îți place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia Raul

      Apropo, Călin…Dacă tot ești la mare poate mâine dai o fugă până la Mamaia să vezi cum decurge evenimentul… 😛

      Îți place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia Richard

    Interesantă recomandare. Ar fii bine să vedem cât mai multe astfel de activități!

    Îți place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia Raul

      Mulțumesc pentru apreciere. Da, ar trebui mai multe inițiative de acest gen inclusiv în zona noastră. Poate anul viitor cei de la Miscarea face bine vor veni și la Castelul Corvinilor. Mișcare la Castel…Sună bine, nu? 🙂

      Îți place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia Gabi

    Dupa cum se zice: Mens sana in corpore sano. Mult succes! PS: Eu iti recomand inotul.

    Îți place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  • Miscarea face bine! Cea mai mare oră de sport la Mamaia Radu

    Eu prefer Khai Bo pentru ca seamana cu artele martiale si boxul. Si ai si muzica. Da, miscarea este foarte importanta. Foarte atractiv evenimentul. Pacat ca nu sunt in zona. Dar oricum am sa fac niste miscare in weekend-ul acesta in mod deosebit. 🙂

    Îți place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0